Which Way is the Frontline from Here? – Era doar Tim…și asta e foarte greu de găsit.

Deși fac foarte rar asta, am citit o cronică de pe Imdb înainte să văd filmul. Spunea că nu e un documentar, ci un omagiu adus subiectului. După cum era formulată observația, suna ca un reproș, dar, văzând filmul, mi-am dat seama că, la fel de bine, ar putea fi un compliment. Tocmai faptul că arată ca un portret intim, construit ca o declarație de dragoste,  face filmul dedicat lui Tim Hetherington absolut memorabil. Filmul este semnat de Sebastin Junger, un prieten și coleg al lui Hetherington, care pare să îl fi realizat tocmai în cheia estetică specifică celui omagiat: în care accentul se mută de pe fapt, obiectivitate, privire de ansamblu și dinamică politică pe idei, subiectivitate, privire focalizată, de tip portret sau detaliu, conexiuni umane.

Tim Hetherington a fost un fotojurnalist de război, a cărui muncă a reușit să treacă de dimensiunile standard ale fotografiei din zonele de conflict, revelând dimensiunile profund umane ale experienței. De-a lungul carierei a vorbit în fotografii despre o Liberia însângerată, despre Afghanistan așa cum l-au trăit niște tineri soldați americani și despre războiul civil din Libia, în timpul căruia și-a pierdut viața în 2011. Ce l-a diferențiat la nivel profesional, aducându-i inclusiv o nominalizare la Oscar pentru Restrepo (2010), au fost încăpățânarea cu care și-a asumat condiția de participant la evenimente și nu simplu observator, încercarea de vedea dincolo de violența imaginilor, căutând speranță, concentrarea privirii asupra umanității din spatele aparentei dezumanizări provocate de război. Deși și-a petrecut majoritatea carierei direct în epicentrul conflictelor documentate, Tim nu căuta aventura, ci adevărul, iar asta îl face unul dintre cei mai importanți jurnaliști ai generației sale.

Când documentează războiul din Afghanistan, locuind cu o tabără izolată de soldați americani și împărțind cu ei întreaga experiență a luptei pentru supraviețuire, Hetherington surprinde un aspect mai puțin documentat al războiului: acesta le oferă oamenilor contextul în care se pot iubi cu adevărat necondiționat. În grupul de soldați americani întâlnește bărbați tineri, abia ieșiți din adolescență, care ar fi dispuși să ucidă și să se lase uciși unul pentru celălalt. Îi surprinde în diferite ipostaze în ceea ce numește la un moment dat Edenul bărbaților, iar, la un moment dat, are inspirația divină de a îi fotografia -într-o dimineață ce nu anunța nimic relevant jurnalistic. povestește colegul lui- dormind în paturile lor de cazarmă. Seria de fotografii cu tineri soldați dormind îți taie respirația, scoțând la iveală vulnerabilitatea personajelor, copilăria de pe chipul lor, calmul expresiei,  toate aspecte care contrastează șocant cu imaginea stereotip a soldatului dur, violent, pornit să distrugă.

Trăiește fiecare conflict din mijlocul confruntării, umăr lângă umăr față de soldați sau rebeli, înarmat de fiecare dată cu aparatul foto. Nu lasă niciodată celor din jur senzația că i-ar fi teamă, că s-ar pierde cu firea, ci are, dimpotrivă, un curaj prieten bun cu inconștiența. În timpul documentării conflictului din Liberia, intervine în ceea ce părea să se termine în mod cert cu o execuție publică și salvează viața unui paramedic, punându-se pe el însuși în bătaia focului. Deși i-ar fi fost mai comod, nici în acel moment nu se poate mulțumi cu rolul de observator neutru. Prietenii își amintesc că astfel de gesturi îi veneau natural: Tim nu își delimita rolurile de fotograf, cineast, jurnalist, filantrop sau participant. Era doar Tim….și asta e foarte greu de găsit. 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>