mai târziu e prea târziu

Trei, doi unu, intrăm în emisie. Nu avem timp pentru retuşuri sau ultime probe. În televiziune, nu îţi permiţi să amâni deadline-urile. La ştiri, în niciun caz. Ce nu a intrat azi, nu mai poate intra mâine. Decât dacă nu era de actualitate. Iar dacă nu e de actualitate, nu prea te interesează. În televiziune, trăieşti în lumea lui acum şi aici. Capeţi, fără să îţi dai seama, o cu totul altă perspectivă asupra timpului. Începi să măsori vorbele oamenilor în secunde de sincron. Decupezi din realitate ca să nu plictisească. Tai din textul ştirii, ciunteşti din afirmaţii. Nu stai niciodată la un eveniment mai mult decât ai nevoie să strângi tot materialul video pentru ştire. Uneori stai chiar mai puţin, pentru că (nu) te aşteaptă în altă parte. Când stai pe la uşi impunătoare ca să iei un interviu, nu îţi laşi mintea să circule aiurea: te gândeşti cum îţi poţi organiza mai bine restul zilei, ca să termini materialul la timp. Dacă ajungi cu cinci minute prea târziu la o ştire şi ratezi punctul culminant, degeaba ai mai ajuns. Pe nimeni nu interesează o ştire despre un incendiu, dacă pe filmare nu au intrat flăcările şi fumul înecăcios. Dacă nu pui întrebările la timp, nu le mai pui niciodată. Nu ai timp pentru un do-over. Ce ai reuşit să scotoceşti şi să furi la faţa locului din esenţa întâmplării, asta va intra şi pe post (într-o variantă editată, desigur).

În redacţie, pedala de accelaraţie e apăsată continuu. Scrii textele  cu viteză de dactilograf, nu apuci să scrii câteva drafturi şi o variantă finală. De cele mai multe ori, prima ciornă e şi  cea care ajunge la editorul de voce. Altfel, nu se mai montează nimic la timp. Şi uite aşa începi să apreciezi valoarea lucrurilor făcute bine din prima, dar şi să treci mai uşor peste imperfecţiuni, inevitabile de la un punct încolo.

La ştiri, timpul nu are răbdare cu tine. Evenimentele se suprapun, trebuie să “ghiceşti” unde este Ştirea şi să mergi după ea. Chiar dacă ai ghicit azi, mâine ascunzişul este altul şi scorul se resetează. Tu şi timpul plecaţi de la 0-0. În fiecare dimineaţă. La sfârşitul zilei, te simţi uneori învingător, când ai reuşit ce ţi-ai propus înainte să pleci din redacţie, dar e o senzaţie trecătoare. Adică îţi trece până a doua zi, când joaca o ia de la început cu nerăbdare de pici.