23 for 23 (Pentru voi, cei puţini)

Cunoşti sute de oameni de-a lungul anilor, dar foarte puţini sunt cei care îţi schimbă cu adevărat destinul. Pe foarte puţini îi poţi trage la răspundere pentru ceea ce ai devenit, cu bune şi cu rele. Pe foarte puţini i-ai lua cu tine şi la capătul lumii, dacă s-ar putea. Sunt foarte rari cei pe care îi ştii mereu aproape, chiar dacă au ieşit deja din viaţa ta. Sunt oamenii de la care ai învăţat şi lângă care ai crescut încă un pic, cu fiecare miracol şi fiecare tragedie, cu fiecare victorie şi cu fiecare înfrângere. Eu am adunat până acum cam 23: cam câte unul pentru fiecare an de viaţă. Şi încă vreo 2, care se simţeau responsabili pentru mine de dinainte să mă nasc. Aşa că azi nu îmi spun La mulţi ani mie, ci mai repede şi mai tare le spun lor Mulţumesc!

Mulţumesc pentru palme şi mângăieri, pentru încredere şi inspiraţie, pentru răbdare sau explozii. În ordinea numerelor de pe tricou:

Mama, de la care am învăţat ce înseamnă cu adevărat să ai grijă de cineva.

Tata, care nu m-a lăsat niciodată să mă mulţumesc cu 99%, ci m-a împins către 101%.

Carmen, care visează frumos şi mare şi nu se dă bătută niciodată.

Andruţa (Andra Rusu): prima prietenă din copilărie, cea care m-a învăţat să râd cu poftă, chiar şi atunci când toate uşile se închid şi mă simt claustrofobică. Cea de la care ştiu că poţi fi mereu altul în faţa celorlalţi, atâta timp cât ţie îţi rămâne clar cine eşti cu adevărat.

“Domnişoara” Iuliana Caracudă, de la care am învăţat că adevărata valoare a unui om se măsoară în bucuria pe care o aduce în vieţile celorlalţi.

Răzvan, fratele meu mai mic: îi mulţumesc că mă lasă uneori să îi fiu soră mai mare, în rarele ocazii când recunoaşte că nu le ştie chiar pe toate.

Adina: teoretic mi-e mătuşă, dar noi le spunem tuturor că suntem verişoare. E mai simplu aşa, altfel vârsta i-ar deruta. De fapt, îmi e ca o soră, o soră care a plecat departe când aveam vreo 14 ani şi pe care o recuperez o dată la două-trei veri, numai ca să o pierd din nou după câteva zile. Şi chiar dacă vine rar în ţară, iar eu ajung şi mai rar în Spania, Adina ştie că ea e mai mult familia mea decât multe dintre rudele rămase în ţară.

Dirigu’, care ne-a învăţat pe toţi că e mai important să împarţi drumul către visele tale cu prieteni buni decât să alergi încrâncenat către destinaţie.

Andreea, care ştie când să îţi pună frână şi când să te împingă înainte.

Domnul Ţaga, care m-a convins să aleg LMV şi nu Caragiale, lucru pentru care îi voi fi etern recunoscătoare.

Ada: colega mea de bancă forever; generoasă şi dulce, mi-a arătat ce înseamnă să îi accepţi pe ceilalţi aşa cum sunt, cu toane, cu capricii, cu neajunsuri.

Ciuciu: lipiciul care ţine grupul nostru încă unit la patru ani jumate de când am absolvit liceul. Chiar dacă de multe ori nu mi-a înţeles stările depresive sau maniile, el a fost de multe ori un fel de stâncă pe care mă puteam sprijini ca să trec peste ele.

Elena, care încearcă în fiecare zi să fie cea mai bună variantă a ei şi asta e mai mult decât fac majoritatea dintre noi.

Trof: unul din cei cei de la care am prins morala lui “Ştiu ce vreau” şi, în plus, ce n-aş da să fiu aşa high on life ca el câteodată…

Alex Tunaru: Experimentează mereu cu poftă. Lui nu îi e teamă de ridicol şi tocmai de-asta nu va pica niciodată în capcana ridicolului. Alex scoate la iveală tot ce e mai bun la cei din jurul lui şi ne face pe toţi să avem încredere în proiecte şi în oamenii care pun umărul la înfăptuirea lor.

Anne: m-a învăţat că poţi fi o persoană generoasă, fără să fii luat de fraier, că poţi fi o persoană foarte populară, fără să ai un dram de falsitate şi că, uneori, toate lucrurile bune pe care le gândeşti şi le faci pentru ceilalţi se întorc către tine, trebuie doar să ai răbdare.

Ilinca, lângă care am înţeles că suntem cine suntem şi că, până nu ne acceptăm aşa cum suntem, nu putem avea pretenţia ca restul lumii să ne înţeleagă, să ne accepte şi să ne iubească.

Andrei Puiu, care uneori nici nu ştie de câte lucruri frumoase este în stare, dar are timp să înveţe şi asta. Îţi face galerie ca nimeni altul, atunci când ţie ţi-e teamă că nu ai nicio şansă să câştigi meciul.

Alex Cârlan: m-a învăţat şi forţat să pun totul sub semnul întrebării, să critic şi să mă autocritic într-un exerciţiu de creştere. M-a învăţat să ascult dincolo de discurs.

Mădă, care mi-a împrumutat de multe ori dorul ei de ducă şi, în acelaşi timp, m-a ajutat să trec peste dorul de casă….sau de a doua casă.

Silviu: my partner in crime aproape un an. Mi-a dat primele lecţii pe bune despre televiziune şi m-a lăsat să greşesc fără să mă taxeze scump pentru asta. A avut răbdare cu mine şi mi-a suportat multe explozii pentru care nu era vinovat. Nu ştiu dacă mă voi putea revanşa pentru toate astea cândva.

Ionuţ şi Cristi: doi oameni în care cred şi care, culmea, cred în mine (sau aşa îmi place să cred). Doi oameni care m-au ajutat mai mult decât meritam şi mi-au confirmat că poţi să rămâi curat şi fidel principiilor tale, chiar dacă în jurul tău e plin de mizerii şi de abateri grave.

Till: probably the kindest person I know and definitely the warmest German guy I’ve met. Taught me some lessons about being independent that I will never forget.

Luisa: la que me hizo recuperar mi infancia, durante esos 6 meses en Ilmenau, algo que yo le voy a agradecer siempre. La siento tan parecida a mi que se que aunque pasen 10 anos hasta que la vuelva a ver, seguira siendo una de las pocas personas que de verdad me entienden.

Mi-au mai ieşit în cale câţiva străini care m-au impresionat, câteva personaje care m-au inspirat şi câţiva artişti care mi-au dat refugiu unde să mă adăpostesc de lumea reală. Mai sunt mulţi oameni la care ţin şi nu apar menţionaţi aici. Sper să mă ierte cu toţii, dacă ajung din întâmplare pe acest blog. Cineva spunea, însă, că, dacă îi tratezi pe toţi la fel, înseamnă că nimeni nu e special. Iar azi am decis să scriu despre oamenii cu adevărat speciali pe care i-am cunoscut, cei care m-au ajutat să ajung la 23 de ani într-o bucată, întreagă din toate punctele de vedere. Cei cărora le-aş mulţumi dacă aş câştiga vreodată un Oscar :)