E pe bune? E pe bune.

Au porecle isteţe precum Tobbacco sau Father Hummingbird, se îmbracă bizar, uneori poartă măşti şi pun la cale muzică de pe altă lume într-un sat izolat din zona Pittsburgh. I-ai putea suspecta că se chinuie prea mult să lase impresia unor outsideri pop cu gusturi excentrice. Poate că o fi aşa, dar, din fericire, povestea din spatele muzicii nu prea contează în cazul lor. Nu când asculţi “Dandelion Gum”, un disc care te invită să uiţi cine l-a făcut: vocalele sunt distorsionate într-atât că nu mai distingi timbrul personal original, iar cea mai mare parte-a timpului n-ai să înţelegi niciunul din cuvintele rostite. Nu transpar sensurile cuvintelor, dar transpare sensul muzicii şi e suficient.

Pariul făcut de BMSR cu Dandelion Gum e destul de riscant: se bazează pe un singur filtru vocal de la un capăt la celălalt al albumului, ceea ce ar putea deveni redundant sau monoton. Interesant că tocmai această vulnerabilitate, uniformitatea vocii procesate devine unul din punctele forte ale albumului. Partea vocală e jucăuşă, dar nu e caraghioasă, sună mai degrabă claustrofobic şi bolnăvicios. Vocea nu te duce cu gândul la roboţei veseli cântând piese pozitive şi luminoase, ci, mai repede, la oameni pierduţi, atât de prinşi în propriile existenţe încât întregul lor organism a suferit mutaţii, devenind aproape inuman.

Clapele sună vintage cu texturi care amintesc de Moog, iar chitările sunt subţiri şi acoperite de praf analog. Cea mai mare parte a discului sună a ceva înregistrat acasă cu mijloace rudimentare, dar tocmai din resursele modeste le ies cele mai reuşite combinaţii celor de la BMSR. Piese ca “Jump into my mouth and breathe the stardust” şi “Melt me” trimit la sensibilitatea melodică, folkish, a Beck şi Boards of Canada, dar estetica celor de la BMSR rămâne una profund spaţială, extraterestră. Cu alte cuvinte, mi-i imaginez mai degrabă organizând un show cu lasere la un planetariu decât cântând pe stradă.

Nu ştiu dacă băieţii ăştia chiar stau izolaţi la capătul lumii ca să îşi coacă albumele. Nici dacă toboşarului chiar i se spune Iffernaut. Nici nu mai contează dacă povestea e autentică sau nu. Cu “Dandelion Gum”, BMSR au demonstrat că uneori să faci un singur lucru foarte bine e mai mult decât suficient.