Mărturii ale cruzimii

Până unde poate ajunge cruzimea oamenilor? Ce este un om în stare să îi facă altuia în numelor unor valori greşit înţelese? Cum poţi coborî prin chinuri fizice o fiinţă umană la un statut subuman? Sunt întrebări la care caută un răspuns expoziţia ce şi-a făcut loc acum câteva zile într-o sală a Palatului Sutu. Colecţia de instrumente medievale de tortură îi aparţine lui Piotr Buczkowsi, un polonez care a început să îşi dezvolte acest interes straniu după o vizită făcută în Italia acum 16 ani. Obiectele a început să le adune din 1995, prima expoziţie având loc în Polonia. Colecţia prezentată la Bucureşti a fost expusă prin toată Europa şi a lăsat mii de oameni cu gura căscată.

Am fost ieri să fac un material la muzeu pentru ştirile Travel Mix. Eu recunosc că n-am stomacul tare şi mi s-a făcut rău văzând şi citind despre căile inimaginabile prin care de-a lungul istoriei un om a înţeles să îl umilească şi să îl învingă trişând pe un altul. Am avut senzaţia pe care o capeţi şi la un accident de maşină. Ţi-e groază, ţi-e milă, dar nu te poţi abţine. Trebuie să vezi tot. Creierul nu îţi mai controlează ochii. După ce am terminat de luat ilustraţia, a venit rândul interviului în italiană cu Buczkowski. Mărturisesc că m-aşteptam la un colecţionar sadic şi uşor sărit de pe fix. Poate că aşa este, ce-i drept n-am stat de vorbă decât vreo 10 minuţele. Totuşi, m-a făcut să înţeleg de ce colecţia lui e importantă şi relevantă în ziua de azi şi de ce, dincolo de rolul de divertisment horror pe care îl joacă, e şi o mărturie a cruzimii şi o meditaţie asupra umanităţii. Buczkowski speră ca oamenii care îi privesc colecţia (în care găsiţi unelte pentru executările spectaculoase ale pedepsei cu moartea, instrumente macabre folosite ca ser al “adevărului”, măşti şi costume ale umilinţei şi torturii psihice, dar şi un cântar menit să îi descopere pe cei “posedaţi de diavol”, despre care se credea că sunt mai uşori decât ar trebui să fie după conformaţia lor fizică) vor pleca acasă cu un mesaj puternic despre demnitatea fiinţei umane şi căile prin care a fost periclitată – şi este în continuare, deşi evităm să vorbim despre asta. Expoziţia documentează practic dimensiunile aberante ale fanatismului şi intoleranţei pe care omul le atinge, în delirul său lucid, când vrea să facă rău altor oameni.

Colecţia polonezului e cu atât mai relevantă, cu cât astfel de episoade se petrec în continuare în aceeaşi lume în care ne place să credem că drepturile omului nu sunt doar concepte idealiste. Aceeaşi lume în care ne place să credem că până şi pedeapsa capitală se execută în condiţii decente, acolo unde a supravieţuit modernităţii. Formele torturii s-au schimbat în timp şi sunt şi geografic destul de diferenţiate. Asta nu înseamnă însă că multe din metodele subumane nu se mai folosesc şi astăzi.