Strange Weather, Isn’t It? de !!!


Pe cel mai recent album al trupei !!!,  Nic Offer şi ai lui nu îşi permit să ia nici măcar o pauză ca să respire, fiind angajaţi într-o goană aproape disperată. Încotro aleargă? Poate după cârligele cu care îşi agaţă ascultătorul, dar, mai ales, către acel acasă unde se simt cel mai bine, către disco-punk-ul pe care l-au popularizat la începutul anilor 2000, alături de LCD Soundsystem şi  The Rapture. Întoarcerea la origini, o alegere cuminte şi prudentă, nu este, din fericire, consecinţa unei crize de imaginaţie, ci o direcţie asumată cu maturitate de o trupă care ştie unde se află şi unde vrea să ajungă.
Pe Strange Weather, Isn’t It?, nu e loc pentru nici pentru beat-uri de glam rock, nici pentru balade ca pe Myth Takes, albumul pare cap-coadă conceput cu DJ-i în minte. Gândit pentru a fi dansat pe un ring plin, este un album pentru boxe, care nu îşi atinge adevăratul potenţial când este ascultat la căşti. Totuşi, !!! nu sunt nici pe departe în căutarea unor soluţii facile şi nici nu aplică, pur şi simplu, reţetele despre care ştiu deja că nu dau greş, ci mută accentul de pe melodia convenţională pe tonul şi textura pieselor, creând un tip subtil de muzică pop, mai puţin evidentă şi uşoară. Ca să ajungă la tine, atunci când reuşesc să o facă, piesele lucrează pe căi insidioase, furişându-se în capul tău prin linii de bas inteligent construite şi prin părţile vocale îngropate în mix, dar, în acelaşi timp, insistente ale lui Nic Offer.
 Senzaţia glacială indusă de cele trei puncte de exclamaţie învelite în gheaţă de pe coperta albumului defineşte sound-ul întregului album, compus din ritmuri răcoroase. Sintetizatoarele tremură şi vibrează peste bătăi de tobă uscate şi trosnite, iar vocea lui Nic Offer, tot mai rafinată de la Myth Takes încoace, se simte mai întunecată în registrul jos pe care îl preferă când nu aruncă acele „cârlige” simple de care vorbeam mai devreme. Neaşteptat, câteva raze de întuneric invadează compoziţia – o mişcare periculoasă pentru o trupă a cărei fundaţie este dată de un sound energic şi luminos, prin care face cu ochiul ascultătorului. Când această intruziune nu este supralicitată, devenind prea obscură, vibraţia nocturnă este binevenită şi integrată natural în economia unor piese ca AM/FM sau vesela Steady as the Sidewalk Cracks. În schimb, când distracţia este complet eliminată din ecuaţie, ca pe Jump Back sau Hollow, nu rămâne mare lucru în afara unor plăcute, dar inutile groove-uri de bas. Totuşi, majoritatea albumului se trăieşte ca o coloană sonoră pentru o petrecere la piscină sau o noapte în club şi, judecat în proprii termeni, are merite incontestabile, cel mai bine puse în evidenţă de euforicul Wannagain, Wannagain, cu influenţe Nine Inch Nails, şi de hipnoticul The Most Certain Sure.
Fără îndoială, Strange Weather Isn’t It e cel mai exuberant, accesibil şi compact album semnat de !!! până acum,  o colecţie de piese dansante, de care poţi să te bucuri intens, cât timp răsună din boxe. Ce-i drept, după ce se termină, s-ar putea să uiţi şi că a existat, dar e discutabil în ce măsură este vorba de o problemă rezultată dintr-o eroare de calcul sau de consecinţa unei alegeri estetice voluntare a !!!.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>