Scrisoare pentru tine, expediată la toate adresele greşite

Nu vei citi niciodată rândurile astea şi, totuşi, ţi le scriu ŢIE. Cu aceeaşi încăpăţânare cu care am aşteptat un semn de la tine, deşi ştiam că nu o să vină. Cu aceeaşi încăpăţânare cu care te trăgeam de mână în lumea mea, deşi ştiam că nu o să încapi.

Nu ţi-aş putea reproşa niciodată nimic. Nu ai rupt niciun contract încheiat din priviri. Nu ai făcut nicio promisiune. Nu te-ai legat niciodată de nimic, nu îţi stă în fire. Tu nu eşti construit aşa, tu ai paşii uşori şi muşchii relaxaţi.Fluieri şi cânţi şi uiţi imediat. Tu nu te încrunţi, nu ceri de la oameni mai mult decât îţi pot da. Nu pretinzi, nu acuzi, iei lucrurile aşa cum vin, fără să ceri prea multe explicaţii. Uneori te miri cu ochii mari, ca un copil, alteori râzi sarcastic, dar fără răutate.

Lângă tine, nimeni nu se putea simţi vinovat, nu le dădeai voie. Şi totuşi, eu am făcut-o de atâtea ori…ca într-un film prost, în care oamenii se măsoară după idealuri demodate şi se autoflagelează pentru că nu le ating. Tu nu ai jucat niciodată în filmul ăsta.Tu nu te-ai luptat niciodată cu morile de vânt, mi le-ai lăsat mie. Tu ştii că şi ele au rostul lor pe lume, le laşi să fie, eu mă războiesc cu ele în fiecare zi, lupta asta mă ţine în viaţă. Şi aşa trece timpul între două amintiri cu tine. Uneori trec luni bune. Alteori secunde. De fapt, cred că noi am fost cea mai mare moară de vânt cu care am luptat vreodată. Nu am câştigat, dar asta nu m-a oprit.

Cel mai mult mi-e dor de clipele în care tăceam. Jumătate treji, jumătate adormiţi. Jumătate acolo, jumătate decupaţi de peisaj. Două holograme fără hartă, rătăcind printre oameni. Mi-ar fi plăcut să te cunosc pe când eram copil, ţi-aş fi scris versuri, m-aş fi pierdut în retorică, aş fi făcut gesturi mari, m-aş fi agăţat mai strâns de o întâmplare fericită. Dar, când ne-am cunoscut, era prea târziu pentru poezie. Tăcerile noastre i-au ţinut locul.

Îţi scriu o scrisoare pentru care nu o să cumpăr niciun plic. O scrisoare care nu va ajunge niciodată la tine, dar pe care o expediez întregii lumi.Ia-o ca pe un gest de purificare, ţi-am mai spus eu, scrisul curăţă tot, aşa cum timpul vindecă tot. Cam în aceeaşi măsură…niciunul nu e infailibil.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>