Personaje anonime III: Relaxare

Nu te puteai supăra pe el şi dacă reuşeai totuşi să te superi, te supărai apoi pe tine, imediat ce îţi dădeai seama că ai fost nedreaptă. Nu îţi plătea niciodată cu aceeaşi monedă. Dacă greşeai, te lăsa să greşeşti şi apoi te ajuta să repari gafa, când îi permiteai. Dacă se enerva vreodată, era ca şi cum ai fi văzut un bebeluş furios. Anormal şi sfâşietor.

Avea câteva principii sănătoase. Unul dintre ele era să nu îşi facă niciodată planuri pe termen lung. Uneori nu ştia nici cum urma să îşi petreacă seara, unde, cu cine, darămite ce va face cu viaţa lui în 5, 10, 15 ani. Prefera necunoscutul lipsei de spontaneitate. Şi mai ştia, din instinct aproape, că socotelile din târg nu se potrivesc cu cele de acasă, aşa că el prefera să facă direct socotelile în târg. Ca să nu piardă timpul. Avea în schimb sute de idei de afaceri, sute de proiecte pe care le cocea bine, pe care le inventa şi pe care le dezvelea uneori celor dragi, proiecte care l-ar fi putut face responsabil şi pe care le lăsa să moară, fără să le dedice energie reală, fără să investească în forma lor concretă. Îi plăceau posibilităţile, jocul cu ideile, calculul rentabilităţii câteodată, să îşi ţină mintea trează, să ţeasă strategii ample şi solide, dar era un punct în care se oprea. Când era vorba de trecut de la idee la mişcare, îşi pierdea interesul. Şi trecea la altă idee, la alt proiect, se întorcea la cuptorul cu invenţii şi mai băga ceva la copt. Povestea despre ele şi uneori promitea chiar că le va transforma în carne şi oase, cum reuşise Gepetto cu Pinnochio. Dar noi ştiam bine de tot că nu ăsta era planul. Pentru că el nu avea niciun plan. Pentru că lui îi plăceau momentele, nu perioadele. Îi plăceau glumele şi paharele cu prietenii, dar nu stătea să regrete că vreunul dintre ei ieşise din viaţa lui. Îi plăceau întâmplările în particularul lor, detaliile care îi făceau pe unici, deşi erau atât de comuni, îi plăcea să pună întrebări despre orice, chiar dacă răspunsurile nu îi foloseau la nimic.

Nu privea cu teamă spre viitorul lui, chiar dacă era plin de incertitudini. Avea încredere că se va descurca indiferent ce va arunca viaţa către el. Şi avea dreptate să aibă încredere. Pentru că găsea soluţii uşor atunci când le căuta. De obicei nu căuta, însă. Aştepta ca lucrurile să vină şi reacţiona atunci. Nu le întâlnea la jumătatea drumului, dar nici nu se ferea de ele când îl prindeau din urmă. Credea că toate au vremea, locul şi rostul lor şi nu are sens să te baţi ca să schimbi toate astea.

One thought on “Personaje anonime III: Relaxare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>