Filth -câteodată e așa de murdar că nu mai poate fi curățat

Filth este un Trainspotting minus finalul (aparent) înălțător. Dacă în Trainspotting rămânea loc și pentru speranță, în Filth destinul tragic este inevitabil. Scoția lui Irvine Welsh este un tărâm al cruzimii generalizate, al valorilor umane masacrate, un spațiu în care jocurile sunt murdare, iar jucătorii par condamnați să le joace până când acestea îi vor înghite complet.

Dacă vezi trailerul, nu o să înțelegi prea bine despre ce este vorba și sunt șanse mari să nu mergi să îl vezi sau să mergi să îl vezi din motive greșite. Filth are, într-adevăr, unul dintre cele mai dezaxate tipuri de umor pe care le-am întâlnit în ultimii ani într-un film, dar dezaxarea comicului nu este gratuită și nu reprezintă un scop în sine. Comicul din Filth e doar ecranul tolerabil în spatele căreia se ascunde tragicul.

Deși l-am văzut de multe ori pe James McAvoy jucând bine, nu mă așteptam să dea filmului atâta greutate prin jocul său. Creează un personaj multidimensional, memorabil, aproape palpabil prin ecran. Îți arată mai întâi o răutate și un spirit acid și cinic de care nu l-ai fi suspectat niciodată, pentru ca, ulterior, pe măsură ce atât vina, cât și esența umană a personajului ies la suprafață, să te cucerească complet. Zâmbetul șmecher care însoțește farsele elaborate și pe care îl direcționează uneori direct către audiență, panica din privire după fiecare halucinație (panică pe care o vei trăi, somatic, alături de el), trecerile bruște de la o extremă emoțională la alta, trădând o formă de bipolaritate, sunt tot atâtea argumente pentru a susține ipoteza că în jocul magnific al lui McAvoy se află jumătate din film.

McAvoy îl întruchipează pe Bruce Robertson, un polițist amoral, cu multiple dependențe și cel mai probabil nediagnosticat încă, dar suferind de tulburare bipolară. Robertson își petrece perioada din preajma sărbătorilor de iarnă, încercând să câștige o promovare la serviciu, găsind modalități ingenioase și deloc ortodoxe de a le pune bețe în roate colegilor săi. Treptat, ne dăm seama că goana lui după promovare este, de fapt, o bătălie fără sorți de izbândă pe care Bruce o poartă pentru a-și recupera familia și sănătatea mintală și că diferitele substanțe pe care le folosește pentru a-și amorți creierul sunt încercările lui de a fugi de propria vină.

Regia filmului, semnată de Jon S. Bird, imprimă filmului un ritm care i se potrivește de minune: suficient de alert, încât să nu îți dea răgaz să te plictisești, să te țină constant în priză și suficient de lent, încât să îți permită să înveți pas cu pas povestea personajului, să îi înțelegi motivațiie, astfel că nimic nu pare artificial în ciuda artificiilor de construcție filmică.

Filth te obișnuiește așa de bine cu umorul său crud, încât până și macabra glumiță din final a primit hohote de râs în sala de cinema. Eu nu am putut să râd, pentru că aveam stomacul ghem. Realizasem deja că salvarea/mântuirea protagonistului nu va veni, că filmul se va termina fără ca nicio rază de lumină să rupă întunericul dens creat, dar speram cu toată ființa mea că mă înșel. Nici acum nu cred că pot să accept finalul sadic, deși am înțeles că este chiar îndulcit față de finalul romanului lui Irvine Welsh. Replica grea Same Rules Apply!, rostită brutal de ludic, este o reiterare a caracterului inevitabil al tragicului: Bruce simte că nu se poate ridica, crede că, oricât ar încerca să se salveze, va sfârși prin a comite aceleași greșeli, așa că preferă să lase totul în urmă, să curețe, o dată cu destinul lui, bucata de lume pe care știe că a pătat-o irecuperabil. Paralelismul dintre moartea fratelui mai mic, jocurile erotice și ultima scenă arată că alegerea conștientă din final nu vine doar din disperarea celui care a pierdut  tot ce dorea să obțină, ci este, în același timp, o îmbrățișare eternă  a vinei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>