Desperate is the new inspired

When you hit rock bottom, the only way to go is up. O ironie pe care am gustat-o dintotdeauna şi în care încep să cred din ce în ce mai mult. Ce îi face pe oameni să crească şi să îşi asume riscuri, dacă nu inspiraţia? Simplu: disperarea. Sentimentul că oricum nu mai ai nimic de pierdut poate să mişte munţi. În “Fight Club”, explicaţia e scurtă şi la obiect: “People have to really suffer before they can risk doing what they love”. Pentru că dacă nu te doare, dacă stai relativ comod, dacă nu te simţi pe punctul de a te prăbuşi, ai tendinţa să raţionalizezi totul, să îţi găseşti scuze, să motivezi de ce optezi să rămâi în bula ta de confort. Dacă simţi, însă, că pică, pe rând, acoperişul, pereţii, tencuiala, nu-ţi rămâne de ales. Trebuie să faci orice ca să salvezi fundaţia. Să o salvezi sau să o torni din nou. Şi mai rezistentă. Şi atunci arhitectul din tine ia o hârtie albă şi începe să reproiecteze întreaga construcţie. Să regândească structura de rezistenţă, să redeseneze formele, să redefinească relaţiile, să adauge sau să elimine etaje. Câteodată trebuie să se dărâme tot ca să poţi construi din nou. Şi câteodată, prăbuşirea te poate inspira să ridici cele mai frumoase edificii. Asta dacă nu te dai bătut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>