Cum am plecat la concert și m-am întors de la film

E cam ciudat să scriu abia acum despre cum a fost la Arms and Sleepers, când evenimentul a fost sâmbătă, dar o să încerc. O să încep, însă, prin a spune că am plecat la drum cu așteptări cumva nejustificat de mari. Eu m-am îndrăgostit de Arms and Sleepers cu piesele Matador și The Architekt, a căror moliciune nostalgică nu are cum să nu lase zdruncinat pe dinăuntru cu fiecare ascultare. Sunt piese care te fac să te simți de parcă ai scăpa gravitației și ai fugi pe o planetă nouă scăldată în tonuri sepia. Pe albumul Matador, imaginarul vizual creat cu nuanțe subtile, sinceritatea pieselor și caracterul lor introvertit te făcea să te simți ca acasă într-un loc curios de străin, dar totuși familiar. Cred că am căutat starea asta plecând spre Control. Stare pe care mi-o dădea exclusiv muzica, neajutată de alte artificii.

Acolo, însă, am găsit spațiul familiar, golit de cel puțin jumătate din hipsterii casei, plecați la Electric Castle, un singur tip în loc de doi (între timp, Arms and Sleepers nu mai e un duo de muzicieni, ci o colaborare între Mirza Ramic și proiecțiile video ale lui Dado Ramadani) și un experiment pe care eu una l-am trăit mai mult ca proiecție de scurtmetraje mute pe muzică, decât ca un concert cu vizualuri faine.

Am avut clipe în care m-am gândit că fac parte dintr-o generație foarte dubioasă. În loc să căutăm un concert cu instrumentiști mișto, suntem aici, în extaz, urmărind-ul pe unul cum apasă pe niște butoane în fața unui proiector. Și culmea e că, vrem sau nu să recunoaștem, ne place totuși. Sună foarte bine, iar emoția nu e mai puțin transmisă doar pentru că e transmisă sintetic, artificial. Dar nici concert live nu e. Și apoi mi-am amintit de sketch-ul făcut de Andy Samberg pe tema culturii DJ-ilor pentru Saturday Night Live. Altfel spus, eu am cam trăit experiența asta sfâșiată între: ce caut eu aici? și vai, dar ce bine sună totuși!

arms and sleepers 4

Mirza a mixat cam tot albumul nou și prea puțin din piesele mai vechi (și asta mai spre final, la bis). Când a urcat pe scenă, ne-a rugat pe toți să ne apropiem mai mult, pentru că toată lumea stătea pe margine sau în apropierea barului din spate: “It’s a big gap and I don’t like it”, a spus ușor morocănos. Apoi a intrat automat în stare, tot ca și cum ar fi apăsat pe un buton. Cum a început să cânte, cum a început să ne arate cu tot corpul balansat pe ritm că el trăiește ceea ce ne invită și pe noi să trăim. Noi, cei din public n-am putut să-l urmăm imediat. Gap-ul spațial nu mai exista, dar unul temporal își găsise loc. Ne-am sincronizat în cele din urmă, dar la puțin după, a anunțat că și-a terminat actul. Evident, toată lumea abia încălzită l-a aplaudat până când s-a întors pe scenă și au mai urmat câteva piese destul de dansante. Pe acestea, însă, au lipsit complet vizualurile, moment în care mi s-a confirmat teoria din prima parte a concertului. Show-ul ăsta e înainte de toate o expoziție de artă sau o succesiune de foarte-scurtmetraje. Și cu niște muzică pe fundal. Colaborarea cu Dado Ramadani, un artist vizual din Boston, face ca live-urile Arms and Sleepers să fie experiențe profund cinematice, iar între sunet și imagine există o compatibilitate așa perfectă încât ai senzația că au fost create de aceeași minte artistică. Este și motivul pentru care Mirza nu improvizează prea mult pe scenă, ci doar dă pieselor o tentă ceva mai agresivă, adăugând mai multe sintetizatoare, reverb și alte efecte.

Una peste alta, am avut parte de o experiență interesantă sâmbătă și, deși aștept cu nerăbdare următorul concert cu instrumente, eventual și voci live, cred că și-asta poate fi o formă validă de expresie. Mai ales când datul ăsta din butoane nu are nimic mecanic până la urmă, ci e, de fapt, o altă unealtă pentru a ajunge la vibrațiile la care altădată puteai aspira doar printr-un live autentic, cu instrumentele perfect acordate și încinse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>