Cosmina Stratan. Cu temele făcute

Cosmina Stratan

credit foto: Vlad Birdu

Stabilisem să ne vedem la Cărtureşti. Cosmina a ajuns prima şi o găsesc aşteptând cuminte într-un colț, răsfoind o carte. Nu mai are părul lung, cuminte împletit al Voichiței. Acum îl poartă într-un bob ușor ciufulit, care îi scoate și mai mult în evidență ochii mari și limpezi, cu care ar fi putut spune toată povestea din După Dealuri și dacă Mungiu ar fi făcut un film mut. Ghemuită printre rafturile pline de volume, înfăşurată într-o haină groasă de iarnă, pare un copil cuminte, pe care nu îl vei prinde niciodată cu tema nefăcută. Pentru că la Cărtureşti toate mesele sunt ocupate, plecăm spre Bastiliei. Pe drum, Cosmina îmi povesteşte că a citit cândva o parte dintr-un număr rAM pe care l-a descoperit într-o cafenea: „Tot aşa, era un articol despre o studentă la UNATC.”Aşa se vede Cosmina şi-acum: o studentă la Actorie, în ultimul an de master. Premiul luat la Cannes, confirmarea care i-ar fi făcut pe mulţi să se îmbete de glorie şi de ei înşişi, nu a schimbat felul în care se raportează Cosmina la sine: studenta care pregăteşte, alături de colegii ei, repetiție după repetiție, examenul de dizertaţie pe Livada de vişini a lui Cehov.

Cosmina stă la locul ei. Cosmina face din orice spaţiu locul ei.
Primele amintiri din copilăria Cosminei sunt din beciul casei din Iaşi, unde o lăsa uneori sora ei cu doi ani mai mare, babysitterdelegat, ca să plece la joacă. „Ea nu voia să stea cu mine, să aibă o grijă în plus, aşa că mă lăsa în beci şi stăteam acolo, cuminte, fără nicio problemă. Nu e o amintire tristă, nu plângeam, nu eram speriată.” Cosmina de azi păstrează ceva din anduranţa copilului de-atunci: îşi este suficientă sieşi şi știe cum să facă din orice situaţie şi orice context locul ei. În aparenţă e o fată care „stă la locul ei”,dar în timp ce povestim în mansarda din Bastiliei, fiecare gest mic, dar puternic pe care îl face îmi spune că, de fapt, Cosmina știe să facă, discret, fără urmă de agresivitate, din orice spaţiu locul ei.

Parte dintr-un interviu realizat pentru Arte si Meserii. Restul articolului: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>