aș prefera să fie fotbal

N-am, de fapt, nimic de zis. Nu știu de ce am deschis draftul ăsta și, în locul vostru, nu aș citi ce urmează. Nu mi-e foarte clar cum le-am încurcat pe toate așa de tare. Când eram mică, înnodam șireturile așa de strâns, că de multe ori trebuiau tăiate, erau irecuperabile pentru dezlegat. Așa fac și-acum, cu șireturile care ar trebui să țină strânse problemele de oameni mari. Le înnod tare, dublu nod, triplu nod, cvadruplu nod, cvintuplu nod. Un nod greu care nu mai poate fi desfăcut decât agresiv. Cu un cuțit.

Am încercat psihoterapia, doar că versiunea mea de psihoterapie nu implică mersul la medic, ci vărsatul gândurilor sucite în urechea unui prieten prea politicos să mă oprească sau să-mi ceară bani. Oricum, n-a funcționat decât ca descărcare. Sfaturi nu știu să urmez și oricum pe cele mai multe mi le puteam da și singură. Iar descărcarea a fost și ea parțială. Mă pricep să aleg din frământări fix fleacurile, mărunțișurile care pot fi povestite fără jenă, monștrii rămân în dulap, unde le stă bine monștrilor. Stau acolo și probează rochiile colorate de vară.

Nu mi-am înțeles niciodată cu adevărat vârsta. Am fost mereu în contratimp. Toată copilăria m-am visat adult, m-am văzut adult, m-am purtat adult. Apoi vârsta m-a ajuns din urmă și într-o clipită m-a depășit. Și m-am speriat puțin. 26 de ani. Mult? Puțin? Sunt prea certată cu timpul ca să mai măsor. Dar nu mă conving sloganurile cu Ai toată viața înainte! Am de recuperat. Am alergat aproape doi ani într-o cursă care nu era a mea, dar cu victorii facile. M-am întors pe pista bună, sau așa îmi place să cred. Numai că de data asta nu mai sunt sprinturi, e un maraton și e dureros în cea mai mare parte a timpului. Și, deși sunt hotărâtă să mă antrenez bine și să nu abandonez la jumătatea distanței, câteodată tare mi-aș dori să fie un meci de fotbal. Să fim 11 și să avem poante în vestiar, porecle, un antrenor bun și-al dracu’ în același timp. Să plecăm de fiecare dată de la 0-0 și să ne ridicăm unul pe-altul de pe gazon în caz că ratăm un penalty. Așa sunt eu, înțeleg mai bine fotbalul decât sporturile individuale.

suarez gerrard

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>