fără predicat

Este despre ce nu scrii. Despre zilele când alarma sună de o sută de ori şi nu vrei nicicum să te dai jos din pat. Despre sentimentul că eşti iremediabil deconectat de toţi şi toate. Despre lipsa de energie. Despre o durere mută care merge cu tine oriunde ai pleca. Despre telefonul pe care îl ţii închis cu săptămânile.

Despre impulsul de-a spune “nu e locul meu aici” urmat de realizarea că ai spus-o deja de prea multe ori. Despre a te rătăci iar şi iar. Despre miturile dărâmate rând pe rând şi încrederea depozitată aiurea în oameni care îţi rămân străini.Despre tentaţia pornitului din nou de la zero şi frica de repetarea dezastrului. Despre pagini albe.

Despre prăpastia cu balauri dintre tine şi oameni.
Şi despre a nu fi suficient de bun.

Despre o incapacitate viscerală de a accepta lucrurile aşa cum sunt. Despre obsesia de a suprapune peste ceea ce este ceea ce ar trebui să fie. Despre imposibilitatea de a spune: “lasă că merge şi-aşa”. Despre a fi intolerant, inadaptat, inflexibil. Despre vulnerabilitatea celui care, încercând să le înţeleagă, îşi toarnă poveştile în aer ca un fum de ţigară care se duce în faţa cui vrea şi deranjează pe toată lumea.

Despre o ficţiune pe care o construieşti atent, piesă cu piesă, ca într-un joc de Jenga, care până la urmă o să se răstoarne.

Despre cum aş vrea să te repar, dar nu ştiu cum.