Cine mă enervează azi. Shortlist

Colegul care m-a cunoscut cel mai bine dintre toate persoanele cu care am lucrat- deși în majoritatea conversațiilor noastre el vorbea, eu ascultam – mi-a spus la un moment dat: “Așa cum Silviu (un alt coleg) a ieșit din burta maică-sii întârziat, tu ai ieșit revoltată. Cred că te revoltai și când erai în scutece.” Nu mă îndoiesc că avea dreptate. De fapt, ca orice obicei prost, pe măsură ce îmbătrânesc, se cam înrăutățește. Nu sunt o persoană tolerantă. În sensul că nu tolerez nesimțirea, ipocrizia, cruzimea, aroganța nejustificată. Și chiar sper din suflet să nu mă imunizez niciodată într-atât încât să nu mă mai revolt. Printre personajele care m-au scos din pepeni zilele astea am identificat niște tipare. O clasificare imperfectă, că unii sigur se pot recunoaște în mai mult de o tipologie.

1. Atotștiutorul

A văzut tot înainte ca tu să înveți să vezi. Nu are cum să îți treacă prin cap o idee pe care el să n-o fi enunțat și brevatat deja. Nu mai are ce să învețe, pentru că e ocupat să ridice altare cunoștințelor pe care le are deja. Anything you can do he can do better.

2. Nereformabilul
Frate bun cu atotștiutorul. Nu are doar convingeri, are certitudini. Îți lasă senzația, din când în când, că vă puteți angaja într-o dezbatere liberă, cu argumente, dar e o iluzie. Selectează din realitate doar faptele care-i convin. Care se potrivesc cu teoria pe care și-a înfipt-o deja atât de adânc în cutiuța cu pre-judecăți încât dacă ar fi să o scoată de-acolo ar rămâne fără identitate. Sper să nu fiu înțeleasă greșit. Prețuiesc oamenii dispuși să meargă până în pânzele albe pentru propriile convingeri, dar mă sperie groaznic cei care nu au decât certitudini. Orice dezbatere e sterilă din start, dacă unul dintre participanți trăiește în lumea celor fără îndoială. A celor care nu iau niciodată în calcul faptul că la un moment dat s-ar putea înșela.

3. Lașul
Ar fi în stare să îți dedice o odă câtă vreme ești sus și pari greu de doborât, dar abia așteaptă să pici, ca să îți dea un șut, atunci când ești la pământ. Și chiar și-atunci se ascunde în spatele unuia mai puternic și folosește piciorul lui ca să te lovească. Nu de alta, dar poate te ridici și ripostezi.

4. Ipocritul care crede că ai memorie scurtă
Începe o frază cu “eu n-aș face niciodată așa ceva” și o completează cu gestul pentru care a trebuit să îți ceară scuze cu două săptămâni în urmă. Sau spune altcuiva o minciună de față cu tine, după care pretinde să ai încredere în el și pe mai departe.

5. Surprinsul
Deși te cunoaște mai puțin decât casiera de la magazinul de cartier, îți aruncă din când în când câte o frază de genul: “vai, dar de când îți place fotbalul?” sau “nu te știam așa/nu mă așteptam să…”. Bun, și eu ce vină am? Dacă ai calculat greșit, nu e vina mea. Nu vin eu cu instrucțiuni de utilizare, dar nici nu cred că trebuie să presupui că mă știi de parcă ne-am fi cunoscut la grădiniță, câtă vreme doar ai tras niște concluzii pripite din niște lucruri pe care (nu) le-am spus sau din niște priviri pe care le-ai interpretat greșit. Mă știe mama de 25 de ani și nici acum nu cred că ar putea citi corect fiecare grimasă de pe fața mea.

6. Criticul cu burtă
În sensul că scoate criticile din burtă. Orice fel de idiot care enunță o părere despre o carte, un film, o piesă de teatru înainte să fi citit/văzut bucata de artă la care se referă. Dacă începi o frază cu: “n-am văzut filmul, dar sunt sigur că…”, eu nu stau să ascult și continuarea. Nu mă interesează ce cronici ai citit, ce ți-au mai spus prietenii, cum îți închipui tu că e. E foarte simplu. E gratis să emiți păreri, dar pretenția minimă e ca ele să se bazeze pe o întâlnire reală cu obiectul criticii.