I’ve got a factory of faith

Vreau să cred şi până azi mi-a ieşit că suntem ceea ce alegem să fim. Că NE CONSTRUIM. Alegere după alegere. Aşa cum un actor îşi construieşte rolul.Inspiraţi de ce vedem în jurul nostru, de muzica pe care-o ascultăm, de conversaţiile la care luăm parte, de călătoriile pe care le facem. Trăgând cu ochiul la alţii, la felul în care îşi asumă fiecare gest, fiecare mişcare, fiecare întoarcere în sine. Furând, împrumutând, inventând, dar niciodată fără o bază realistă.

Vreau să cred că ne putem construi. Că ne putem ridica singuri deasupra a ceea ce ne-a fost dat, că ne putem redesena singuri propriul habitat dacă nu ne place acela în care am nimerit.

Vreau să cred că putem respira poloniu şi îl putem transforma în oxigen. Că suntem mai mult decât cauză-efect. Că uneori putem forţa efectul fără să existe cauza. Cî, asemeni unui actor, putem lua ce ne convine din propriile experienţe şi ne putem detaşa de restul atunci când urcăm pe scenă. Că nu trage nimeni sforile în afară de noi şi, chiar dac-ar fi aşa, am fi suficient de puternici să le tăiem. Vreau să cred că nimic nu e predeterminat decât dacă noi credem că e. Altfel, poate fi transformat. Poate DEVENI.

Noi suntem cei care completează spaţiile goale. E şi un exerciţiu de stil, până la urmă. Ne testăm amprentele. Sî vedem dacă sunt unice şi dacă se imprimă suficient de profund. Suntem ceea ce alegem să fim. În fiecare zi. Oricât de simplu ar fi să dăm vina pe alţii sau pe forţe exterioare. Dacî amprenta pe care o lăsăm se şterge prea uşor, nu e nimeni de învinovăţit decât noi.