In the Aeroplane over the Sea de Neutral Milk Hotel

Sunt albume pe care le asculţi şi, o dată cu ele, auzi ceva mai mult de un exerciţiu inutil, gratuit de stil. Asculţi o confesiune. În faţa ta, cineva îşi spune povestea, chiar dacă nu o articulează în formele pe care le au, de obicei, poveştile, chiar dacă nu îi atribuie semnificaţiile pe care le lipim, de obicei, de poveşti. Cineva mărturiseşte, pur şi simplu, ceva despre sine, fără să îşi ia măsuri de siguranţă, fără să se ascundă în spatele unor emoţii cuminţi, lipsite de controverse. Sunt albumele pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie, vorba clişeului, pentru că ţi-ar aminti de o comuniune….şi nu ai mai fi singur.

În lumea indie, albumul In the Aeroplane over the Sea al celor de la Neutral Milk Hotel nu a fost primit cu aceeaşi căldură cvasi-unanimă ca alte artefacte rock ale anilor 90 precum Loveless, Ok, Computer sau Slanted and Enchanted. Poate pentru că, spre deosebire de ele, Aeroplane nu este deloc cool, ci „popularitatea” lui atârnă de un fir de aţă: măsura în care te prinde vulnerabilitatea necenzurată a lui Jeff Mangum. Imediat după lansarea din 1998, acesta a vorbit despre principala sursă de inspiraţie a albumului: Jurnalul lui Anne Frank. Într-un interviu acordat revistei Puncture, Mangum spunea că a citit pentru prima dată această carte abia după lansarea discului On Avery Island şi a fost absolut copleşit de durere şi tristeţe, o declaraţie destul de atipică pentru un tip dintr-o trupă rock din ţara în care această lectură face, de obicei, subiectul unor teme la engleză pentru elevii de gimnaziu. Tocmai această sinceritate dezarmantă a lui Mangum, transferată nemijlocit în muzica sa, a devenit, paradoxal, sursa unei forţe incredibile.
In the Aeroplane over the Sea e, în primul rând, un album profund personal, dar nu e o biografie, ci o colecţie de imagini, asocieri şi fragmente de poveşti, cu vraja unui caleidoscop. Creaţia are logica sucită a unui vis încă de la prima piesă, King of Carrot Flowers: part 1, probabil cea mai uşor-de-plăcut-la-prima-ascultare melodie de pe album, ce introduce subtil ascultătorul în universul discului. Primele patru cuvinte sunt extrem de importante: „When you were young…”. Ca orice artist inteligent care jonglează cu resursele memoriei, Mangum ştie că suprarealismul e limbajul copilăriei.
În visul lui Jeff Mangum, corpul e un personaj principal: trauma, bucuria, ruşinea sunt percepute, în primul rând, ca senzaţii fizice. De exemplu, amintirea unui moment intim stânjenitor este construită astfel: “now how I remember you/ how I would push my fingers through your mouth / to make those muscles move.” Obsedat de texturile corpului şi de sinele fizic definit ca antenă emoţională, In the Aeroplane over the Sea te face să îl asculţi cu mai mult decât urechile.
În plimbarea prin subconştientul lui Mangum, vei da de un pop psihedelic deschis, pufos şi obraznic, cu influenţe din mişcarea lo-fi, din colajele musique-concrete, din muzica lui Klezmer şi chiar şi din imaginarul criptic şi vaietele răguşite ale lui Kurt Cobain de pe Unplugged Confessions. La un pas, o să sune a sărbătoare intensă a vieţii, la următorul pas a vaietul sumbru al unui marş funerar. Capriciile şi tragedia sunt evocate cu acelaşi aplomb pe un album care locuieşte încă, după 12 ani de la apariţie, în propriul spaţiu atemporal.
Bântuit de vise stânjenitoare, de spectrul morţii şi de fantoma lui Anne Frank, Mangum a construit un monolog interior ce poate fi citit ca marele roman american. Şi, precum un Salinger lo-fi, Mangum a refuzat să îşi urmeze capodopera cu alt material discografic, retrăgându-se într-o hibernare artistică permanentă.